“Isla de los alcatraces”/Alcatraz

HOTEL CALIFORNIAimages191
Tramvaiul nostru pe cablu ajunge, în fine, parcă din efortul supraomenesc al vatmanului de la frână, în vârful dealului, unde coborâm pe Lombard Street. Se formează brusc un grup de turiști americani, europeni și asiatici care clănțăne din aparatele foto. Nefiind prea mult spațiu, ne așteptăm rândul pentru o poziție favorabilă. Punctul cel mai vizat este golful, undeva jos, la picioarele noastre, chiar în capătul străzii care coboară aflându-se Alcatraz.  Un loc, implantat în decorul paradisiac al florilor și clădirilor de un alb frenetic în soarele de azi, când încă nu și-a făcut apariția ceața rece, dinspre poarta de aur a Pacificului. THE ROCK, stânca oarecum similară Insulei Șerpilor, lungă de 500m și lată de 41. Decenii în șir, militanții pentru drepturile omului au transformat această închisoare federală în…obiectiv turistic, bine ruinat.  Totul a început ca-n povestirile cu călătorii. În 1775, navigatorul spaniol Juan Manuel de Ayala a trecut cu goeleta lui prin strâmtoarea unde se află azi superbul Golden Gate, în speranța, de ce nu, că a descoperit o cale de trecere spre Atlantic, sărmanul. Se afla, de fapt, în punga unui golf și atât. În drum i-a stat această insulă – stâncă, încărcată de pelicani, atât de mulți că mai – mai s-o scufunde…O va numi ISLA DE LOS ALCATRACES, Insula Pelicanilor, devenită Alcatraz. În 1847 lord John Charles Fremont ( al cărui nume a botezat jurisdicția omonimă din conurbația Bay Area ) a cumpărat insulița de la Mexic ( se afla pe atunci pe teritoriu mexican!). Imediat a fost construit aici un far, cel mai vechi din California și o fortăreață militară. Aceasta avea să devină locul de detenție a prizonierilor din Războiul Civil American. S-a contat pe curenții reci și repezi ai golfului din jurul insulei, iar, cu toată distanța, banal de redusă, până la țărm, era aproape imposibil de evadat. În acel mini –infern, cu spații reduse de circulație, deținuții stăteau în celule și 23 de ore pe zi. O mie cinci sute de suflete, păzite de alte trei sute, care mai și locuiau acolo cu tot cu neveste și copii, acesta era efectivul uman care a dislocuit îngrămădeala de pelicani cu cea umană. Cum fortul-pușcărie se deteriora, a fost un timp închis pentru lucrări de reabilitare. Apoi a venit seismul din 1906 care a demolat din nou totul. După cinci ani închisoarea s-a refăcut. Aici a stat patru ani și Al Capone. Inventivitatea de nedescris a paznicilor a descoperit metoda de a nu-i lăsa pe deținuți să se familiarizeze cu apa rece, Alcatraz fiind singura pușcărie americană unde se făceau numai dușuri calde. Așa că era descurajată orice evadare înot. Statistica locală spune că nu s-a înregistrat nici o evadare. Există, totuși, 55 de persoane dispărute, despre care se spune că au murit, încercând să fugă. Am ceva îndoieli și-mi spun că faima sumbră a spațiului din care nu se poate evada a fost doar o propagandă. Devenită prospect turistic din 1963, când, la presiunea militanților pentru libertate, în care este inclusă și puternica mișcare hippie din San Francisco, pelicanii s-au întors la ei acasă, nestânjeniți de vizitatori.
Unul din sporturile preferate a devenit, dintr-un fel de răzvrătire împotriva ideii de imposibilitatea evadării este anuala întrecere a înotătorilor. Mii de oameni de toate vârstele, echipați cu combinezoane de surfer, se aruncă de pe un feriboat ancorat lângă Alcatraz, în curenții reci pentru a traversa, evadând virtual, cele câteva sute de metri până în San Francisco. Lucru temerar, căci apa îi deviază uneori, așa că în preajmă va fi o mulțime de yachturi și Coast Guard-ul.

DIN VOLUMUL “HOTEL CALIFORNIA”

Advertisements

2 thoughts on ““Isla de los alcatraces”/Alcatraz

Comments are closed.