Marele jaf (II) Urmașii securiștilor la putere

…Ieșind de sub paturi, abia pe 22 XII 1989, când nu se mai trăgea, părăsind adăposturile oferite de cazărmile Securității, oameni care aveau o carieră pe care și-au format-o în umbra protectoare a aparatului socialist aveau nevoie să-și dea telefoane, să se pună în legătură, să pună țara la cale. Cornel Uungureanu, critic literar și fost secretar PCR timp de 20 de ani al Filialei scriitoricești din Timișoara recunoaște: „ În 22 decembrie 1989 după amiaza ne-am adunat acasă la Adriana Babeți (fiica colonelului de securitate Simlovici, redactor în resortul de critică, n.n.) ca să facem primul număr din noua serie a revistei „Orizont”. Sergiu Levin mi-a scris de la Haifa să-i relatez pe larg …” Acasă, deci, după ce Adriana Babeți (Simlovici) s-a întors din adăpostul cazărmii (cel puțin așa s-a vorbit în vecini) avea loc sfatul de taină. La început Uniunea Scriitorilor s-a opus oricăror schimbări redacționale. Or tocmai asta era, trebuia începută noua eră, sectorul de critic nu era chiar atât de „compromis”, nu publicase versuri festiviste, la cererea șefilor, nefiind înzestrat cu harul creației. De „acasă” fu contactat și poetastrul comunist Iordache din Târgu Jiu, care a dat-o la întors, devenind unul din instigatorii la anarhism din balconul Operei, mai fuseseră aleși și niște prieteni de familie și s-au adunat sub mantia protectoare a revoluției, cu gândul de a înlătura conducerea publicației culturale, în mod obligatoriu colaboratoare a vechii puteri și a se aciui sub salariile comode de la stat, arborându-și măști „democratice” și modele occidentale. Urma să pună mâna și pe unele catedre ale Universității, devenind și profesori-doctori-oameni-de-știință, din fosta lor condiție mediocră și în absența vocației artistice. Presa vremii a lăsat unele amprente pe internet. Blog Roncea:
„Cornel Ungureanu, Adriana Babeți, Mircea Mihăieș (au devenit mai târziu, n.n.) membri fondatori ai Fundatiei “A Treia Europa”, întovărășite cu Fundatia Soros, „Liga Pro Europa” a informatoarei Smaranda Enache și „Grupul pentru Dialog Social” din care face parte Horia Roman Patapievici. Tatăl doamnei Adriana Babeți (Simlovici), Alexandru Simlovici, a fost colonel de Securitate in regiunea Timișoara-Oradea. Ca să dăm doar niște exemple din activitatea sa, încă din anii 1948, pe vremea aceea comisar-șef, reclama că un învățător a dispus o hartă a României Mari pe un perete al școlii iar în 1961, din postura de șef de cadre la Institutul Politehnic Timişoara, refuza reabilitarea unui student arestat in 1956, pe timpul revoltelor care au susținut revoluția din Ungaria.” Iată și niște rapoarte interesante:
„La ordinul Dvs.nr.21.057 din 29 Ianuarie a.c.şi urmare la raportul nostru no=1612 din 27 Ianuarie 1948,referitor la numitul Fărcuţa Miron, învăţător în comuna Fâneaţa jud.Bihor, avem onoare a Vă raporta că susnumitul învăţător, în trecut a simpatizat cu P.N.Ţ. Maniu până în anul 1939, când trece ca simpatizant al legionarilor în anul 1940. După 23 Aug.1944 devine membru activ al Organizaţiei P.N.Ţ.Maniu. Susnumitul este evidenţiat ca suspect la acest Birou de Siguranţă şi am căutat să-i supraveghem activitatea prin rezidentul nostru din plasa Vaşcău. În ceea ce priveşte, scoaterea hărţilor şi tot ceace nu este conform de pe pereţi, noi am luat măsuri prin postul de jandarmi Băiţa ca să-i pună în vedere să se conformeze dispoziţiilor primite. Jandarmi („ii”, n.n.) ne comunică că hărţile şi tot ceea ce n-a fost conform, s-a dat jos de pe pereţi în faţa lor. Relaţile ce le vom culege ulterior despre activitatea numitului Fărcuţa Miron le vom raporta şi Dvs, întrucât am luat măsuri să-i formăm dosar personal. Şef.Biroului de Siguranţă Alexandru Simlovici.”
„Nu se aprobă reînscrierea (studentului, n.n.), deoarece a participat la acţiunile huliganice antipartinice de la Timişoara.” Un apel al tatălui său, învăţătorul Gheorghe Musceleanu, a fost adresat chiar Politehnicii timişorene, de la care s-a primit următorul răspuns: „Republica Populară Română Institutul politehnic Timişoara Serviciul Cadre No. 1.460/14/K Timişoara, 24 noiembrie 1961 Către: Tov. Musceleanu Gheorghe învăţător. Ca răspuns la cererea Dvs. înregistrată la noi sub Nr. 1.460/1961, vă comunicăm că Institutul politehnic nu revine asupra exmatriculării fiului Dvs, deoarece a luat parte la acţiunile huliganice din 30 oct. 1956 de la Facultatea de mecanică din Timişoara. Rector, Ing. M. Rădoi. Şef serviciul de cadre, Simlovici Alex.”
(Ce vină a avut Adriana Babeți (Simlovici) cu asemenea tată? Niciuna, ați spune. A profitat doar de un trai îmbelșugat, n-a ros picioare de porc și a avut o educație…de fiică de securist. A beneficiat, ca mulți alții din zona presei culturale, de privilegiul celor ce nu erau repartizați, ca tot omul, la o catedră la țară timp de trei ani obligatorii, ci s-a parașutat direct la o redacție…Ce vină a avut un alt component al grupului de oportuniști, Ion Marin Almăjan, fost director de editură și cenzor cu orientare naționalistă, că în anii așa-zisei democrații a fost instalat ca director al culturii județene de către așa-zișii social-democrați de azi? Ce vină a avut Marcel Tolcea, că a fost fiul unui activist PCR cu funcție înaltă, devenind în zilele noastre nu știu ce șef de catedră și director al Muzeului de Artă județean? Și exemplele se pot înmulți…)
Și iată cum începe, în 1990 și treaba la noua revistă „Orizont.” Condica de prezență e ținută la secret și o semnează doar noua gardă. Cei nedoriți, care continuau să vină la lucru fără să li se dea ceva de făcut și fără să știe unde e condica, au fost puși în fața faptului împlinit: un număr suficient de mare de absențe, motivând desfacerea contractului de muncă. Noii șomeri au plecat, și-au deschis firme particulare, urmașii activisto-securiștilor hrănindu-se în continuare, copios din banii publici, în redacție, la Universitate, în străinătate cu tot felul de burse. Și când te gândești că în Proclamația de la Timișoara „punctul 8 nu cerea pedepsirea lor ci doar îndepărtarea lor de la putere pentru câţiva ani. În cei peste 40 de ani de comunism au dovedit că nu au fost în stare decât să distrugă şi să aducă la disperare poporul român. Din păcate, activiştii şi securiştii au înţeles mult mai bine decât restul românilor importanţa punctului 8, (s-au repliat, și-au confecționat CV-uri falsificate, de revoluționari, n.n.) şi totodată au luptat din răsputeri ca acesta să nu fie transpus într-o lege. Parlamentarii de Timiş cărora le-a fost predat proiectul legii lustrației nu au reuşit (sau nu au dorit, n.n.) să-l promoveze. Consecinţele sunt vizibile şi după 25 de ani. Legătura mafiotă s-a păstrat, au fost schimbate doar personajele. Punctul 11 care susţinea descentralizarea economică şi administrativă este încă o dovadă a valabilităţii proclamaţiei după 25 de ani şi cu toate că această temă e invocată de fiecare guvern, nu se aplică”. (Sursă: Liana Păun.)
„Toată puterea sovietelor!” Toate titlurile universitare, toate posturile de conducere, toate ciolanele au fost împărțite frățește de tagma securisto-activistă, mai precis, de fiii și fiicele satrapilor comuniști, care le-au lăsat descendenților moralitatea lor de famiglie. Foștii conspiratori în umbra revoluției și-au înlăturat colegii, ”punând efectiv mâna pe putere şi ghearele pe sufletele inamicilor, ale celor socotiţi incomozi, într-o răfuială năucitoare!” România s-a spart atunci în două. Acea parte exclusă din pozițiile din care ar fi putut deveni cu adevărat utili noilor vremi și parveniții, dintr-o rasă mediocră. O totală, bulversantă absență a criteriilor valorii umane a existat și în socialism. Beizadelele satrapilor de atunci au devenit satrapii de acum.

Advertisements