Hai să mai vorbim despre Gojdu

Ardealul Banatul Bucovina 1915Chiar nu mai interesează pe nimeni o isterie Emanoil Gojdu? Zău, ar prinde bine așa un prilej de rățoire cu Orban Viktor, cel trumpist și rusofil. Haideți, să mai ațâțăm spiritele!

Gozsdu, născut în Nagy Varod e de naţie macedo-român, făcând parte dintr-o populaţie bogată şi deşteaptă. A fost comite de Lugoj şi susţinător al primului cor românesc de acolo. Probabil aici s-a cunoscut şi cu publicistul venit din Ardeal, Valeriu Branişte, director al ziarului Drapelul, care, prin naţionalismul său făcea notă discordantă printre bănăţenii paşnici şi toleranţi. Gojdu a plecat la Budapesta pentru a-şi mări substanţial averea, acolo devenind nobil maghiar, profesând dreptul şi îmbrăcat ca un…nobil maghiar; îl întâlnim în istorie sub numele maghiarizat de Gozsdu. Întrucât, spre deosebire de presa dâmboviţeană, avem alte surse de informare putem deduce că „marele român” nu şi-a dus în exces sentimentele. Dacă ar fi dorit să devină un apărător al drepturilor majoritarilor ardeleni români, s-ar fi înscris în PNR, ar fi rămas alături de Branişte, nu împotriva lui. Bietul ziarist a avut, după cum confirmă şi Traian Vuia, mari necazuri în fostul imperiu, dar nici autorităţile României Mari nu i-au acordat atenţia pe care o merita.
Revenind, la un proces intentat lui Branişte, Gozsdu  s-a exprimat în instanţă că militantul român Braniste făcea afirmaţii „pe propria răspundere”, că „el nu e identic cu românii, cărora vrea să le aprindă creierii”, adică să le incite naţionalismul. Dintr-o monografie Branişte, aflăm şi ce a spus, între altele, gazetarul lugojean în instanţă: „Zice domnul procuror că am vorbit o limbă în biserică, care era o limbă slavă-bulgară (referire la limba de cult, slavona, n.n.) şi un principe maghiar, Rakoczy numai prin porunci şi grele pedepse ne-a putut putut impune în biserică limba naţională română…zice mai departe că statul naţional maghiar ne-a mântuit biserica de sub jugul sârbesc”. („De la Blaj la Alba”, 1980). Gozsdu era bine documentat, istoricul I.D.Suciu confirmă: „Văduva principelui Rakoczy I întemeiază la Făgăraş o şcoală pentru pregătirea preoţilor şi învăţătorilor români din Ţara Oltului, cu adaosul că aceştia trebuie să şi scrie cu litere româneşti”…
A venit şi momentul Testamentului: cu puţin timp înainte de încheierea secolului XIX, Gojdu dispărea, lăsând pre limbă de moarte ca averea sa să slujească până la începutul secolului XXI, tinerilor nevoiaşi, de religie ortodoxă din Ungaria, cărora să li se acorde burse să studieze la Budapesta, eventual Viena. Nu la Sorbona, Oxford, Harward sau Stanford. Acei tineri, între care şi Vuia, care ştia limba maghiară, au studiat dreptul în limba maghiară…Acei tineri ortodocşi trebuiau să aparţină naţiilor slave, româneşti, maghiare. Deci tuturor credincioşilor ortodocşi din imperiu. Primul război mondial a retezat mersul normal al istoriei în care credea, pe patul de moarte Gojdu. Dâmboviţenii i-ar dori banii. După Trianon, averea ar aparţine, conform unor stupide pretenții, integral ortodocşilor români.
Din păcate, nici un Trianon nu-l mai poate resuscita pe Gojdu şi nu mai poate reface un testament privat. Oricât ne-ar avantaja, Trianonul este nul şi neavenit în privinţa Testamentului Gozsdu. Tratatele ulterioare, la fel; un testament nu poate fi modificat de nici o justiţie. Regăţenii se fac a nu pricepe că, după Marele Război şi constituirea statelor aşa-zis naţionale şi unitare, nu s-au pierdut pentru vecie averea Gozsdu, ci şi averile noastre, rămase în alte ţări, care nu sunt dornice să negocieze restituiri. Cum s-au pierdut și averile străbunicilor noștri, care au fost grofi sau chiaburi pe actualul teritoriu al României. Cum ajungem în posesia pământurilor care ne-ar reveni prin testamente, rămase, după primul război, în Banatul sârbesc. Sau chiar din România, după ce Ardealul a revenit românilor și statul a confiscat averile ungurești sau nemțești, actele s-au pierdut etc. Nu ne rămâne decât să trecem pe sub ferestrele care ne-ar fi aparținut de drept ale unor case ce au trecut în proprietatea netrebnicilor. Fie ei români, sârbi sau bulgari. Unii dintre noi ar fi putut fi bogați, nu jerpeliți, cu copii care au părăsit sărăcia asta de țară și s-au dus unde au văzut cu ochii…

Advertisements