J.Szavai : „Ungaria”/Ed. CORINT-București

LA MAKO
 SUNT LA MAKO

“În România, principiul unităţii statului proclamat de puterea
politică presupune pe termen lung asimilarea minorităţilor, şi
este un principiu totalmente incompatibil cu aspiraţia spre
autonomie a celor 2 milioane de unguri.”
( J. Szavai, “Ungaria”, Editura CORINT,  Bucureşti, 2003. )
“În Republica Populară Romînă se asigură autonomia administrativă populaţiei maghiare din raioanele secuieşti, unde ea formează o masă compactă”.
(Constituţia R.P.R. din 1952. )
¤¤¤
Szavai Janos este profesor la Sorbona, fost diplomat. În monografia Ungariei, tradusă în româneşte, autorul comentează: crearea unor state ale slavilor şi “triplarea teritoriului României” au afectat, după Primul Război, mai ales Ungaria, “căreia i-au fost amputate 71% din teritoriu şi 61 % din populaţie s-au acordat Iugoslaviei, Cehoslovaciei şi României teritorii locuite de unguri”. După Trianon, aşadar, cinci milioane de unguri s-au aflat în zone compacte în ţările nou constituite. Mihaly Karolyi, aristocratul premier, a preluat atunci o putere democratică în Ungaria, cedată însă Comunei maghiare, condusă de Kuhn Bela. “Forţele contrarevoluţionare ale amiralului Horthy, împreună cu armata română i-au pus capăt în anul 1919”. Bănăţenii din România, au plătit, prin tăierea în două a teritoriului (de altfel bine individualizat şi articulat), cedat parţial Iugoslaviei, împărtăşind destinul fostei ţări-mamă, Ungaria.
Imre Nagy, conducătorul revoluţiei anticomuniste din 1956, care face cinste Ungariei, a fost, pur şi simplu spânzurat, ca şi fruntaşii germani după al doilea război. Inspiraţia pentru un asemenea gest e de sorginte sovietică. Românii s-au oferit voluntar să-l ţină în detenţie pe revoluţionarul maghiar, demonstrându-şi astfel vocaţia contrarevoluţionară. Însuşi Franco a dorit să trimită trupe în ajutorul maghiarilor, dar n-avea avioanele necesare; le aveau, în schimb, americanii, în bazele din Spania, dar n-au fost de acord să le dea în folosinţă franchiştilor. Poate că dacă o făceau, Nagy ar fi câştigat, în lupta cu blindatele lui Hruşciov. Neamestecul american e subiect de discuţie şi azi… Kadar Janos a dus o politică „de nepăsare” faţă de maghiarii din alte ţări. “Aceste probleme ascunse timp de decenii, au reapărut CU FORŢĂ după căderea comunismului”. Kadarismul a dus însă şi la dispariţia penuriei alimentare şi la posibilitatea exportului. Dizolvarea CAER-ului a fost iniţiativă ungară, orientând statele din Est spre Europa. “Cei patru ani de guvernare ai FIDESZ se pot considera un succes”. Medgyessy a fost viceprim-ministru şi ministru de finanţe în timpul ultimei guvernări comuniste.
Din nou în trecut; Budapesta voia, înaintea primului război, să ia locul Vienei, să devină capitala imperiului. Interesant este şi faptul că Horthy a avut mulţi amici evrei şi a salvat de la deportare multă evreime. (Cf. Szavai). “Ungaria de astăzi este o ţară foarte omogenă din punct de vedere etnic, 97% declarându-se unguri. Situaţia se datorează tratatului de pace din 1920. În realitate Ungaria istorică este un stat multietnic, ca şi România. Frontierele nou trasate nu au urmat decât în parte graniţele etnice: aşa cum românii (din Transilvania, n.n.) au fost alipiţi României, cel puţin 4 milioane de unguri s-au regăsit cetăţeni ai statelor create de învingători. Situaţia este în continuare o sursă de tensiune. (Peste 2 milioane de unguri în România, 10.000 de români în Ungaria). Din cauza numărului mic al minorităţilor, acestea nu-şi pot alege deputaţi în Parlamentul ungar, spre deosebire de ungurii din România şi Serbia…” (Populaţia actuală a Ungariei este de 10 milioane). Media de vârstă a unguroaicelor e cu zece ani mai mare decât a bărbaţilor lor… Ajutoarele comunităţii europene au venit “picătură cu picătură”, aşa că “Ungaria a fost nevoită să-şi asigure dezvoltarea din surse proprii. Meritul istoric al conducătorilor politici din Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria constă în a fi reuşit o tranziţie paşnică…”, spre deosebire de Iugoslavia, România, Rusia. “Conflictul din Iugoslavia a fost foarte prost gestionat de către Occident”, a tulburat evoluţia pozitivă a întregii regiuni. Perspective promiţătoare, se spune, are comunitatea maghiară din Iugoslavia, care s-ar putea organiza autonom. “Modelul ar putea fi Tirolul italian, dar e nevoie mai întâi ca guvernele în cauză să accepte ideea că asigurarea de drepturi pentru minorităţi nu slăbeşte, ci dimpotrivă întăreşte coeziunea statului şi democraţia”.

Advertisements