Unde sunt „tinerii scriitori și ziariști” din `89?

-Un grup de „gorobeți”, comentatori mediocri, cum îi definește și Breban, s-au autoîntitulat „tineri scriitori și ziariști”, ca în zilele noastre, „tinerii frumoși”. Pe lângă faptul că n-au fost frumoși niciodată, s-au mai și urâțit, au mai îmbătrânit și acești domni oportuniști. Pe noi, cei din funcții de răspundere și dați la oparte ne-au ironizat mereu cu „Unde e minunata voastră literatură, așa-zisă de sertar, că nu se vede? Înseamnă că ați mințit, ea nici nu există, dacă nici acum, de când cu libertatea cea mare nu vă dați la iveală capodoperele”. Desigur, or mai fi fost și autori cu bani dintre cei cu literatura în sertar, le-au decedat părinții și le-or fi lăsat moștenire vreun pogon de țarină și o bojdeucă, de vânzare și de plătit editurile particulare. Se mai milostivea un editor să-i publice și pe gratis, contra niște servicii. Dar majoritatea celor cu manuscrise în sertar au stat cu ele până ce biata hârtie dactilografiată s-a îngălbenit și a fost aruncată la tomberon, dimpreună cu vechile mașini de scris. Statul nu mai prea investește în chestii de astea. Puținii bani oferiți editurilor sunt condiționați de construirea unor proiecte, pe baza unor criterii fantasmagorice, exprimate prolix. Comisii obscure sunt avizate să verifice texte-mostre, să puncteze și să depuncteze, cu alte cuvinte, să aprobe sau nu apariția unor cărți cuprinse în proiect. Este o CENZURĂ de tip nou, criteriile publicării au devenit mult mai dificile decât în trecutul de aur. Se premiază între ei noii domni. S-a ajuns ca unii descurcăreți de pe lângă ICR sau alte instituții să utilizeze banul public în scopuri personale și să-și construiască o…operă. De cele mai multe ori persoanele în cauză sunt de o aleasă mediocritate, de unde sărăcia spirituală și cărțile care valorează cât hârtia folosită. O metodă eficientă de a publica este funcția. Parlamentarii, primarii, șefii de la cultură și alte categorii privilegiate au drumul deschis către edituril, cărora li se oferă, în schimb, comenzi pentru materialele electorale. Bibliotecile publice primesc o sumă pentru achizițiile de carte. Directorul bibliotecii, dacă mai e și scriitor, își poate alege editurile de la care va lua carte. Mai ales cele cooperante, care în schimb îi vor tipări manuscrisele. Dar acestea sunt cazuri rare. Unii scriitori au o editură sau o publicație și atunci pot ieși pe piață. Un sfert de secol s-a conturat dictatura noii democrații. Nimeni dintre cei ce au ieșit pe străzile Timișoarei în 1989 nu și-ar fi putut închipui că răsare o nouă lume, care este cea visată de ei.

Advertisements