BALCANICII

Ajungem tot mai mult  să ne contaminăm de un destin balcanic, în timp ce clamăm apartenenţa la Centrul continentului. Istoricii-geografi de dincolo de Carpaţi vorbesc mereu de traseul sentimental al apelor României, captate de Dunăre şi Prut; apele noastre din Vestul țării actuale merg spre Tisa, cîmpia acesteia este, ca întindere cel puţin cât Câmpia Dunării. Banatul iugoslav ar fi, în mod firesc, un tampon între noi şi lumea balcanică, însă este unul absorbant. Modificarea regimului multietniei, multiculturalităţii, operată din placa turnantă a vechiului regat, ne extrage din Europa. Ispăşim, de la începerea “secolului scurt”, în 1919:

1. Nereuşind politica declarată a ridicării zonelor nedezvoltate, respectiv netezirea asperităţilor, guvernele succesive au încurajat emigrarea spre Banat a unei populaţii frustrate, care, în loc să “sfinţească locul” natal, a preferat plecarea spre Eldorado-ul timişean, că tot era în noua ei ţară; nu ştiu în ce măsură golirea şpaisului nu se datorează golirii Banatului de etnicii germani sau evrei. Spre deosebire de Balcani, purificarea etnică românească e paşnică…

2. Paradoxal, refugiaţii din Ardealul de Nord au adus cu ei un spirit intolerant, total străin bănăţenilor, introducând şi o undă de naţionalism balcanic.
În fine, recent apăruta carte a lui Alexandru Madgearu despre “Originea medievală a focarelor de conflict din peninsula balcanică” defineşte, încă din titlu, o idee, iniţial aparţinând lui Iorga, despre spiritul balcanic, caracterizat prin conflicte interetnice, actualizate prin menţinerea cauzalităţii lor încă din medievalitate.

Din punctul nostru de vedere este clar că şi Banatul a avut, ca şi Peninsula, o mare varietate de naţionalităţi. Diferenţa stridentă dintre Balcani şi Banat a fost tocmai absenţa alimentării atitudinilor conflictuale, a fost pacea conlucrării cointeresate şi marele schimb de experienţă între rase, ceea ce ar duce mai departe de o strictă situare în central-europenism, spre o nouă existenţă internaţionalistă. “Conflicte medievale” n-au existat între românii, germanii, maghiarii, sârbii, spaniolii, italienii, bulgarii, ucrainenii, cehii bănăţeni, pentru că acest conglomerat n-a existat din medievalitate, că singurul spaţiu în care iluminismul Curţii vieneze a prins integral.

Înfrângerea Puterilor Centrale în războiul mondial de treizeci de ani a însemnat începutul declinului în Banat. Administraţia nouă, cu sechele medievale, boiernicia şi moşierismul sunt valabile azi şi la noi. Al.Madgearu, de fapt, ca şi naţionalistul Iorga, se uită curios la vânzoleala neamurilor balcanice din conul de siguranţă al României, unde numai prezenţa maghiarilor, nevinovaţi de amputările teritoriale wilsoniene, ar mai putea revendica ceva. De fapt, problema economică, datorată în bună parte unei geografii necruţătoare stă la baza conflictelor etno-balcanice. Nici măcar religiile diferite, care fac prăpăd în Peninsulă, n-au destabilizat statul în Banat. Au fost şi aici câteva separări, la colonizare, între germanii protestanţi şi catolici, s-au aflat sârbi în fruntea privilegiilor ilire acordate de statul austriac ortodocşilor. Dar n-au căzut capete. De ce Banatul a fost altceva decât Balcanii, cu cea mai semnificativă densitate de neamuri din Europa? Şi au venit aici colonişti din Occidentul extrem, au venit şi puşcăriaşi…Statul le-a dat adesea case la cheie, pământuri, în scurt timp lumea a dus-o bine.

Nu idealizăm nimic. Conflicte precum răscoala antihabsburgică sau asediul paşoptiştilor lui Bem pot fi considerate ingerinţe externe, ale otomanilor sau exportatorilor de revoluţie. Din punctul lor de vedere bănăţenii ar fi trăit mereu paşnic, într-un tipic amestec de populaţie şi toleranţă. Actualmente problemele endemice ale estului statului se suprapun cu ale noastre. Evident, suntem un stat naţional-unitar, numai naivii ar contesta asta. Au plecat mulţi, alţii suferă de o criză a identităţii, diferenţele dintre minorităţi se şterge, din păcate. Spun “din păcate” pentru că una din bogăţiile Banatului, această Europă în miniatură, au fost rasele; diversitatea lor a creat idei, o genetică aparte, o materie umană deosebită.

Se spune că otomanii luau mulţi sclavi din Timişoara, că tineretul arătos al acestei zone e cunoscut până departe. Apar promoţii, generaţii frumoase, inteligente, care nici nu mai ştiu din ce naţii se trag, rase bune; din nefericire, afectate de malnutriţia şi subdezvoltarea care sunt de asemeni ingerinţe din afara teritoriului Ţării Banatului. Balcanizarea în sensul situaţiilor tensionate, explozive este de dată recentă şi e o problemă care nu se pune între state sau naţii (doar dacă am accepta faptul că românii ar fi de mai multe feluri…); statul socialist este cauza revoluţiei timişorene, chiar dacă scenariul schimbărilor din Est a fost prestabilit. Nu mai ştim în ce belşug au trăit bănăţenii de odinioară, dar mizeria în care administraţia şi politicăria grosieră (cu care nici bucureştenii nu sunt de acord, dar sunt obişnuiţi să plece capul) emanate la noi în tot acel secol scurt, sunt greu digerabile aici. Banatul ar fi putut hrăni toată alcătuirea wilsoniană a României. Azi nu mai e în stare să se hrănească nici pe sine. Şi n-au năvălit nici tătari, nici vizigoţi, nici avari şi alte neamuri proaste. Am dat buzna peste noi.
În absenţa unei administraţii competente îşi va spune cuvântul cea de care am fugit atâta timp: GENETICA.

 

Advertisements