Relații oficiale româno-americane

La Tratativele de Pace de la Paris din 1919, după cum spune Gheorghe Brătianu, în legătură cu rezistenţa românilor la controlul supra chestiei minorităţilor, președintele SUA, Wilson, răspunse tranşant: „Dacă consimţiţi la acest imens spor de teritorii, trebuie să acceptaţi şi acest preţ”. I.I.C. Brătianu se obrăzniceşte: „dacă se va schimba Wilson din fruntea statului său, vor mai fi valabile pretenţiile actuale, nu se vor ivi noi interese? Care să nu mai fie acelea ale trusturilor evreieşti din spatele preşedintelui SUA”. Antisemitism endemic. Gh.Brătianu relatează poziția lui Wilson față de ocuparea Ungariei și Budapestei de către armata română, spunându-i “ în special lui I.I.C.Brătianu că toate calamităţile din Ungaria şi dificultăţile erei prezente provin din cauza armatei române din Ungaria şi că de nu ne retragem de pe Tisa pe linia de hotar fixată de Conferinţă, nu vom mai beneficia de sprijinul Marilor Puteri”. Seton Watson aproape că îi face kominternişti pe şefii Conferinţei de Pace: “Misterioasa favoare de care s-a dat dovadă faţă de bolşevici nu apare mai evidenţiată decât în tratativele cu România”. Premierul român susținea faptul că: “nu putem ceda în privinţa evreilor, minorităţilor”. Aşa că, la plecarea în ţară şi renunţarea la funcţie, Brătianu motivează că n-a făcut-o numai din cauza neîmplinirilor problemei cu Basarabia şi Banatul, ci mai ales din aceea a fixului cu minorităţile. Noroc cu guvernul ardeleanului Vaida, care, efemer, a garantat pentru problema minorităților. Deocamdată Aliaţii interveniseră pentru a opri ofensiva românească pe Tisa. Americanii cred că Brătianu e vinovat că prin pretenţiile sale a provocat demisia guvernului social-democrat al lui Karoly, care l-a mandatat pe Otto Roth pentru declararea Republicii Bănăţene, şi instituirea bolşevismului. Iar oştile române, înaintând spre centrul continentului, ar fi luat, pur şi simplu exemplul Aliaţilor, ale căror trupe ocupaseră tot teritoriul Germaniei, până la Rhin. “Armata română a depăşit toate liniile de demarcaţie; să se retragă!” Aliații nu puteau înţelege de ce clauza minorităţilor era considerată în regatul român drept o încălcare a independenţei iar pe de altă parte erau împotriva ocupării Budapestei de către români. Îl caută pe Brătianu, care e fugit, să nu fie găsit. Se foloseşte radioul: “Rendez-moi de votre demarche.” Aliații acuză: “…armata română pradă, rechiziţionează şi trimite în România însemnate sume de bani şi materiale de căi ferate, supunând Budapesta unei blocade inutile, care înfometează oraşul”. Gh. Brătianu recunoaşte dezarmarea Ungariei: “Tot materialul de război urma să fie predat României (…) armata de ocupaţie prelua uzinele de armament, jumătate din întregul material de căi ferate, maşinile necesare construcţiei, 30% vite, 30% din utilajul agricol ca DESPĂGUBIRE PENTRU SOLDAŢII ROMÂNI ÎMPIEDICAŢI DE LA MUNCA CÂMPULUI, totul comparat cu condiţiile impuse de Aliaţi celor învinşi. America se opune acestei ocazii unice, care nu mai aşteaptă judecata puterilor învingătoare. Consiliul Suprem îi intentează României proces. America ameninţă că se retrage de la tratative. Generalul american Bandholtz scrie: “Forţa suntem noi; voi reprezentaţi doar ordonanţele”. Gh.Brătianu recunoaşte că au fost abuzuri, că “…au luat uneori mai mult decât aveau dreptul. În anii 20 mai rugineau prin gările noastre numeroase locomotive luate din Ungaria pe care TEMBELISMUL ADMINISTRATIV nu ştiuse să le folosească. Ocupanţii au lăsat în voia ei lovitura de stat care l-a adus sus pe Horthy Nicolae-întâiul”. Generalul american Bandholtz mărturisea că nutreşte “sentimente de ostilitate faţă de aliaţii noştri români şi sentimente prietenoase pentru inamicii unguri”.
Clemenceau: “Rapoartele comisiei interaliate ne arată că autorităţile militare româneşti continuă a goli Ungaria de resursele ei de tot felul…O astfel de atitudine va aduce pentru România cele mai serioase consecinţe”. De altă parte, premierul român, fără nici un sentiment de recunoștință pentru SUA, grație căreia s-a înfăptuit România Mare, bârfește spunând că “Hoover ştie că aceste materiale constituie pentru noi necesităţi vitale, de aceea vrea să ne lipsească de ele (…) Subordonarea Conferinţei către America ia orice şansă serioasă de reuşită serviciului (SERVICIULUI, ce de-a mai servicii! N.n.) pe care voiam să-l facem păcii Europei Centrale. Ne retragem şi lăsăm totul în sfera de interese ale bolşevismului şi reacţiunilor monarhice”. Delegaţii americani amerinţă că părăsesc Parisul dacă nu se vor lua măsuri severe împotriva României, propunând excluderea ei dintre Puterile Aliate, ruperea relaţiilor diplomatice, blocada economică. Tratatul cu Austria se semnează fără delegaţia română. Demisia lui I.I.C.Brătianu urmează, căci acţiunea Budapesta a fost neautorizată. C. White spune: “Românii din Basarabia nu vor să ştie de România. Provincia a făcut parte din Moldova înainte de constituirea României”. I.I.C. Brătianu era pentru “ocuparea efectivă a Basarabiei”. Istoricul conchide trist despre felul în care s-a folosit de către administrația dâmbovițeană bunătățile confiscate Ungariei: “De s-ar fi folosit cum se cuvenea prada de război de pe Tisa şi de la Budapesta, am fi putut poate aştepta criza apropiată a politicii SUA , ce urma să îndepărteze acţiunea americană de interesele Europei. Dar materialele au ruginit şi urmaşii lui Brătianu ne-au zădărnicit împotrivirea”…”Unirea o datorăm războiului şi victoriei Aliaţilor”…”S-a văzut doar în Banat ce a însemnat faptul că sârbii ne-au putut-o lua înainte”…”efectul cel mai paradoxal al cuceririi Budapestei rămâne recenta adeziune a Ungariei la pactul antikomintern”(1938, data scrierii volumului ACȚIUNEA POLITICĂ ȘI MILITARĂ A ROMÂNIEI ÎN 1919 ÎN LUMINA CORESPONDENȚEI LUI I.I.C.BRĂTIANU, Editura Corint).

Advertisements