Marghiloman

O CARTE SCĂPATĂ DE FLĂCĂRI
Am un document autentic şi de valoare muzeală, care a scăpat de „punerea pe foc”. Aşadar, nişte troglodiţi fascistoizi au pus la cale arderea completă a tirajului scrierilor memorialistice ale lui Alexandru Marghiloman, cuprinse sub titlul „Note politice”, vol. IV şi V: 1918-1919, Bucureşti, Institutul de arte grafice „Eminescu” S.A., Parlamentului 2, 1927. Din chestii de astea, întotdeauna scapă câteva exemplare, care ajung acolo unde trebuie. Mă miră zelul cu care liberalii au strâns aceste cărţi, dându-le foc. Antantismul Marii lor Românii venise la rând pentru a dezavua, de formă, un premier, germanofil, poate, dar pus la locul lui, în Bucureştii ocupaţi, cu acceptul guvernul din exil în Moldova. Cât despre arderea cărţilor, probabil că fascismul devenise iminent, anticipând (cel italian, maghiar şi român) chiar pe cel german. Spre marea mea minunare e că autorul memoriilor nu spune chiar lucruri noi; însuşi Gheorghe Brătianu ne informase despre evenimentele din 1919 într-o carte, publicată iniţial în 1920 şi retipărită recent. Acum epuizată din depozite. Am apucat să scriu despre ea, e vorba de măreţele fapte de arme când cu ocuparea Budapestei lui Kuhn Bela; şi sunt convins că n-a căzut pradă flăcărilor, căci în vremurile noastre se practică metoda reciclării, a retopirii. Altminteri, cum de a dispărut cartea lui Gh.Brătianu, care prezintă in extenso o ocupaţie controversată ? Pentru mascarea unei mari ruşini naţionale, acum, într-o Uniune Europeană. Poate tot dintr-un fel de ruşine a fost ars şi tirajul cărţilor lui Marghiloman. Deocamdată citez, din ediţia veche a memoriilor marghilomănene, pagini scrise cu amărăciune: picase de falit cu celebra Pace de la Bucureşti, când a fost împins în faţă ca „ o manta bună pentru vreme rea”; aşa că nu-i putem nega românismul, salvarea de facto a Dinastiei şi Basarabiei. „Toţi vor să meargă la Budapesta; serbii o cer deasemenea şi anunţă că, la nevoie, o vor face pe riscul lor. Şi serbii şi românii vor să pună mâna pe materialul rulant al Ungariei. Serbii pretind să dobândească 2000 locomotive şi 3000 vagoane, iar noi sperăm să luăm tot atât, dacă nu mai mult”. Confirmă Gh.Brătianu în „Acţiunea militară din 1919” că s-au furat aceste materiale, ca pradă de război, dar deplânge soarta lor: totul a fost lăsat în România să ruginească şi nu s-a folosit mai nimic. Asta da administraţie! Marghiloman: „Continuăm a desarma pe unguri. La 3 august am ocupat Timişoara”. (Asta după retragerea trupelor sârbeşti din Banat, la cererea francezilor, n.n.) „Urmărim câteva unităţi care s-au retras în direcţia Erlau. Se pare că America nu poate mistui ocuparea Budapestei de către noi…” (Detaliere în cartea lui Gh.Brătianu, n.n.). Marghiloman: România „…formulează rezerve exprese privitor asupra protecţiei minorităţilor de către învingători. America singură dă nota ostilă nouă. De notat că Consiliul Suprem contestă României că ar fi un stat suveran, tratatul de la Berlin subordonând independenţa sa natularizării Evreilor!” Protecţia minorităţilor, de fapt, nu atingea cu nimic independenţa României; „I se cere ţării numai de a se supune statutelor Societăţei Naţiunilor- ca şi ceilalţi”. Lahovary ar fi spus: „Puteam obţine SIGUR Banatul întreg, dar trebuia s-o luăm din vreme; l-am pierdut fiindcă am sosit cu două luni prea târziu la conferinţă”. Aceeaşi neglijenţă politică.
Conform lui Marghiloman, un timişorean i-ar fi relatat că „un gazetar, Franyo Zoltan de la Biroul de presă austro-ungar mă chestionează. Va lucra la restituirea frontierelor…” (Franyo este celebrul scriitor şi traducător, cunoscător a opt limbi europene şi asiatice. Bustul său mai poate fi văzut în curtea casei sale din Timişoara, cedată de familia lui din Ungaria Uniunii Scriitorilor din România.) Marghiloman: La Brăila şi Bucureşti se devastează, încă din 1918, magazinele evreieşti. Tradiţia antisemită română lucra din plin. Contribuţie la Holocaust. În urma acestor mărturii, nu e de mirare că guvernul lui I.I.C. Brătianu şi camarila regelui Ferdinand, revenind la Bucureşti, luând măsuri drastice, de fapt, de faţadă, să dea bine la Tratativele de Pace de la Paris şi să mai atenueze impresia deplorabilă a Păcii de la Buf-tea, au intrat în posteritate prin acest Fahrenheit al incinerării operei unui politician român de excepţie. Cum ar dori să aibă ţara noastră azi.

Advertisements