Poziția față de minoritari a rămas aceeași…

024Mai deunăzi parlamentarul PSD  Șerban, mi se pare, spunea la Antena3 că ar fi cazul ca SRI să scormonească prin Ardeal dupe niscai bozgorime ce vine pe aici și se simte ca acasă. Și chiar ESTE la ea acasă, sau FUSE, iar acmu dâmbovițenii nu se mai simt bine de atâția nostalgici dupe imperiul austro-ungar care, ca să vezi, exista și în interiorul arcului carpatic.

Continuă mari delimitări: “ minorităţile naţionale, ALTELE decât cea maghiară”. Jigniri în formă continuată. Pe de altă parte, aș vrea să știu de ce nu pot dâmbovițenii pronunța acel U sau O cu Umlaut și spun TIOCHEȘ, GHIOTE. Este o defecțiune genetică, deoarece nici folosirea propriei limbi nu e fără defecțiuni, o atestă acele ȘAPTISPREZECE, OPTISPREZECE… Un  ins, ca Băsescu este un ciudat, cu acele  EXECUTASEU, VENISEU, FUSESEU. Sau nu este român, sau e un caz patologic interesant, care a contaminat radioactiv o țară timp de zece ani. Nu degeaba vorbea Eminescu despre o PATOLOGIE a societății românești.
După unii cetățeni ai României, țara noastră n-ar fi fost nici azi în NATO. Nu se putea ca omul de litere, considerat emblematic pentru cultura minorităţii sârbe din Banat, Slavomir Gvozdenovici, să aibă altă atitudine, în numele celor pe care îi reprezentase în Parlament, decât aceea a “abţinerii” faţă de, altfel, unanima noastră raliere la NATO. Asta pentru a fi fidel acelor prieteni panslaviști care au fost împotriva bombardării Iugoslaviei, măsură luată împotriva nebuniei miloșeviciene. Cât despre bombardamentele NATO din Iugoslavia, nu se pot compara cu cele ale lui Hitler asupra Belgradului, pentru simplul motiv că era o măsură ANTITERORISTĂ. Armata sârbă a dus acţiuni de purificare etnică pur teroriste; în acele zile serbul Miloşevici dispărea în smogul Gemenilor, ca măgarul balcanic în ceaţa care îi convine. Cu toată poziţia absolut de bun simţ vizavi de tragedia americană de atunci, cu toată alinierea noastră la raţiunea mondială, România mai are probleme, cum a avut mereu, cu etnia maghiară, însă nu le rezolvă precum sârbii, omorând şi băgând la groapa comună.

Dacă stăm la fel de bine cu minorităţile încă de la primul război şi până astăzi, atunci e rău. Problema minorității maghiare e de ordin ECONOMIC, nu politic. Bănățenii vor avea și ei mereu senzaţia nedreptăţilor bugetare făcute acestei regiuni harnice şi nu printr-o simplă coincidenţă multietnică.
Unii de prin Bucuresci au fost supărați pe atitudinea presei noastre de limbă maghiară. Se revendicau, pe acolo, prin judeţele nordice, unele clădiri, foste proprietăţi ale bisericilor şi nu mi se pare incorect, din moment ce, de pildă, biserica greco-catolică și românii ei din Lugoj au primit înapoi tot ce au posedat în trecut, inclusiv dreptul de a decide cine este îndrituit să închirieze apartamente. Supărarea fostului Năsztasze venea gând la gând cu supărarea noastră vizavi de felul în care se guvernează. Iar supărările românești faţă de minorităţi sunt de notorietate. Cine n-are minorităţi să şi le cumpere!  Divers în unitatea sa trebuie să fie poporul nostru. Majoritarii trebuie să fie buni şi generoşi cu minoritarii, care sunt puşi (şi indispuşi) mereu pe revendicări, este normal şi logic. Există segmente de populaţie care se mai simt spiritualmente aparţinătoare unor naţii care au pierdut războaie, teritorii, secole de civilizaţie; integrarea, uniformizarea, deposedarea de legitimaţie se face în decursul dispariţiei fizice a generaţiilor dependente de acest sindrom. Cu băşcălia, rebusismul şi autoritarismul emanate de la Centru nu se va face chiar instantaneu ordinea pe care o consideră unii necesară. Lumile sunt încă în război, sângele apă nu se face, trădările nu se uită, iar fotografiile vechi din Primul Război Mondial ne atârnă încă pe pereţi şi nu s-a reuşit o mare creaţie economică-socială-politică, după modelul celei din SUA. Asta va veni, probabil, din partea celor ce vor stăpâni viitorul, nu din partea celor ce se cred stăpânii zilelor noastre.

Advertisements