Pop și jazz-rock

Provenind din Victoria, zona Vancouver, David Foster este, la șaptezeci de ani, unul dintre cei mai importanți si prolifici compozitori contemporani. Inegalabil pianist de facturã clasicã, descoperã ingineria de sunet în studiourile Chicago 1, Nashville si Los Angeles. Se stabileste în California, la LA.
Notabile colaborãri cu formatia Chicago si vocalistul ei, Peter Cetera, devenit ulterior independent; lucreazã ca inginer de sunet, ceea ce îi va forma experienta de orchestrator al propriilor lucrãri, aranjate, deobicei, în jurul partiturii pianului. „Hard To Say I’m Sorry” îi va fi preluatã si prelucratã de Chicago în stilul propriu group-ului, pop-rock, dupã sosirea lui Jason Chef ca vocalist si bass. Multe compozitii Foster, lansate în variante orchestrale au fost preluate de formatii sau studiouri de film, devenind celebre. Poartã amprenta clarã a formatiunii sale clasice, unele oferã portiuni aducând a concerte de pian, poate mai ales Grieg („The Dancer”, „Our Romance”), de un nobil lirism, cu accente dramatice chiar. Pieselor în tonalitãti major-minor („I Will”, „The Best Of Me”) li se adaugã cele în care se insinueazã ceea ce as numi stilul specific american, marcat de modurile specifice jazzului East si West Coast. În acestea din urmã parcã orchestratia este mai complexã, subtilã si de un rafinament unic. Nu rezist sã-l compar pe David Foster cu longevivul sãu coleg britanic, Alan Parsons, care s-a ridicat în studiourile Abbey Road, devenind compozitorul celebrului „A.P. Project” care cuprinde variate stiluri pop, apartinând curgerii a peste trei decenii, lucrãri deosebit de melodioase; o muncã monumentalã, în studio, fãrã reflectoarele concertelor live, pe stadioane si super-sãli. Fãrã strigãtele si fluierãturile fanilor de moment. O muncã pentru eternitate.

Concert în San Jose (California)
Concert în San Jose (California)

Legendarii profesionisti jazz-pop de la „Blood Sweat and Tears” („Bloody”) n-ar fi fost ceea ce au fost dacã nu venea din Toronto la N.Y. David Clayton-Thomas. Azi compozitorul si unul dintre cei mai importanti vocalisti ai lumii pop-jazz-rock s-a întors în Canada si suntem informati cã, la peste șaptezecide ani mai sustine concerte. Am primit discul apãrut în 2005 la Toronto si abia atunci am aflat cã sufletul formatiei a fost un canadian.  Iar de pe –net am vãzut un tip bonom, bine împlinit si nu mi-am închipuit niciodatã cã asa aratã omul cu o voce atât de agresivã, antrenantã, coplesitoare. Ca redactor într-un studiou de radio în anii 80, difuzasem formatia, cu putinele piese la îndemânã, celebrele „Hi-de-ho” sau „40.000 Hedmen”. Mult mai târziu am dat peste esentialul absolut impresionant al creatiei americanilor care au spart sound-ul epocii, nu numai cu modalitatea utilizãrii brass-ului, ci cu piese iesite din comun, ca „Go Down Gamblin”, „Spinning Wheel”, „Lucretia Mac Evil”(mai ales!), compuse de genialul canadian si cântate de acesta; sã adãugãm „Lisa, Listen To Me”(compusã împreunã cu D. Halligan) sau compozitia lui L. Nyro, „And When I Die”, pe care nimeni nu ar fi putut s-o interpreteze precum canadianul  torontez.
Sunt pagini de artã absolut personalizate si unice care au intrat în istoria muzicii universale definitiv. Cu amprenta inconfundabilã a spiritului american.

Advertisements