Vestul SUA

În anii optzeci am participat le ceva formidabil pentru România de atunci, o expoziție itinerantă de arte plastice reprezentând lucrări originale și copii care aveau ca temă uriașa colonizare a Vestului unui continent în ascensiune. La vernisaj au participat personalități de vază din cadrul Ambasadei SUA, ambasadorul Sir Richard Davis-Jr, căruia am avut onoarea să-i iau un mic interviu, atașatul cultural și delegați din partea organizatorilor. Păstrez și azi, când pot vedea, în California, la fața locului excelente expoziții de arte plastice, programul de sală de atunci, care cuprindea fotografii ale picturilor, sculpturilor și grafică, alături de prezentarea evenimentelor care au determinat aceste faimoase demersuri artistice.

„Ne-am bucura să constatăm că expoziția noastră oferă imagini familiare vizitatorilor, întrucât, noi, americanii, recunoaștem contribuțiile numeroase pe care poporul țării dumneavoastră le-a adus civilizației Americii de Nord”, ne spunea atunci, cu politețe și curtoazie Mitchell A. Wilder, director la Amon Carter Museum of Western Art, Fort Worth, Texas, pe care l-am imprimat pe reportofon.
Numărul coloniștilor veniți în Vest dinspre Est era atât de mare încât îl concura pe acela al empresarios-ilor mexicani. Instabilitatea guvernului din Mexic, oficialitățile care practicau metode de administrare, veneau în conflict cu coloniștii americani, educați în spiritul principiilor europene democratice. Când în 1824 generalul Antonio Lopez de Santa Anna a prelut puterea guvernamentală în Mexic, revocând constituția liberală, coloniștii americani s-au răzvrătit, în TECHAS (denumire hispanică a TEXAS-ului)

Sculptură de REMINGTON
Sculptură de REMINGTON

. În urma victoriei de la San Jacinto, texanii și-au declarat independența. Mexicanii au considerat aceasta un act de agresiune și și-au retras ministrul acreditat la Washington. Președintele american James K. Polk l-a trimis pe generalul Zachary Taylor în Sud-Vest, ceea ce a declanșat războiul. Taylor a cucerit pe rând localități californiene, Metamoros, Monterrey, Saltillo. Generalul Wienfield Scott a ocupat Veracruz, Puebla și Mexico City. Prin tratatul de pace SU au obținut regiunile New Mexico, Arizona, California, părți din Nevada, Utah, Colorado și Texas. Pentru ceea ce reprezenta două treimi din Mexic, SU au plătit 15 milioane de dolari.
Faptul că statul California are drapelul propriu, un urs pe fundal alb, atestă o perioadă de autonomie pe care și-a declarat-o. Ulterior, după trecerea la SU, a fost adoptat și drapelul național, așa că în mai toate locurile fâlfâie și astăzi ambele drapele.
Revenind : una din picturile naive, anonime ale expoziției reprezintă TELEGRAPH HILL din San Francisco, o movilă plină de corturi. Întemeiat în 1776 de spanioli, San Francisco a fost la început un fort militar (numit Yerba Buena) și un important centru al misionarilor, el devenind o înfloritoare așezare urbană în urma descoperirii aurului. SF își câștigase reputația internațională și datorită climatului excelent și un liniștit stil de viață care a dăinuit până azi. Corturile surprinse de pictor sunt ale călătorilor de curând sosiți, înainte de a traversa Sierra către terenurile aurifere.
La 20 de ani de la escoperirea aurului californian, San Francisco devenise metropola coastei pacifice a Americii. Orașul era antrenat în toate aspectele avântului minier, era port de aprovizionare, centru bancar și teren de relaxare pentru oamenii minelor. Orașul, City, era o adevărată arenă a manifestărilor culturale și disputei politice, leagăn al desfrâului.
George Henry Goddard realiza în 1888 o uimitoare frescă panoramică a orașului și împrejurimilor sale (Bay Area), cu străzile drepte și faliile tectonice, cu laguna în care se găsește Delta în care se varsă fluviile Sacramento și St. Joachin. Această imagine panoramică este parcă văzută de la mare înălțime, dintr-un avion, zburând în direcția Oceanului Pacific. Ea indică așezarea orașului pe țărmul dinspre golf a peninsulei, la adăpost de vânturile vestice.
Henry Miller prezintă o acuarelă din 1855, cu case, chinezi, FERMA BACKER , CALIFORNIA, peisaj cu tentă naiv-explicativă, cultivând detaliul unui început de bunăstare rurală. Dintre miile de oameni care au invadat California, numai câțiva s-au îmbogățit cu adevărat, de pe urma minelor. Un mare număr de coloniști se așează pe malurile fluviilor Sacramento și St, Joachin. Lucrătorii chinezi fuseseră aduși pentru a suplimenta forța de muncă insuficientă, utilizată în mine. Mai târziu aceștia aveau să se dovedească deosebit de utili în construirea căilor ferate transcontinentale care, în anii 1870-80 au legat răsăritul de apus.
Descoperirea celor mai ușor de exploatat zăcăminte de aur cunoscute în istorie au făcut ca numărul locuitorilor acestei regiuni pacifice să crească într-atât încât ea a fost declarată stat. Mijloacele de comunicație erau partea slabă a regiunii. S-a inventat expresul cu poney, o rețea de ștafete pe care mesagerii călări duceau spre California sacii poștali. Pictorul George M. Ottinger surprinde cu un realism fotografic imaginea ultimului poney în galop, alături ridicându-se un rând de stâlpi de telegraf. Guvernul finanța în 1861 companiile The Pacific Telegraph Company și The Overland Telegraph Company.
Altă atracție unică, imortalizată în cel mai clasic stil european de Thomas Hill în 1884, a fost cea a arborilor gigantici din regiunea Yosemite, SEQUOIA SEMPERVIRENS, din apropierea satelor clanului indian Mariposa. (Tabloul se găsește la Kennedy Galleries, New York). Acești titani veșnic verzi sunt cei mai masivi arbori din lume și reprezintă, probabil, cele mai bătrâne organisme vii. Vârsta unuia din aceștia, doborât pentru lemn de construcție, a fost apreciată la peste 3000 de ani. Adevăratul monarh al acestor uriași este denumit Gigantul cărunt, cu un diametru de 11 metri. Modelul acestei picturi mai trăiește și astăzi, din moment ce am avut și eu ocazia să-l văd și să-l confrunt cu poza din prospectul expoziției americane.
Alți artiști plastici din expoziție, (mă refer doar la cei stabiliți în California), James M. Alden, englezul nativ Thomas Moran, absolvent al artelor frumoase din Philadelphia, renumit pentru peisajele sale din Vest, câteva din acestea influențând Congresul SUA să declare Yellowstone primul parc național al Americii. MĂREȚIA CANIONULUI, pictată în 1902 este de o frumusețe copleșitoare, ca și CEȚURILE ȚINUTULUI YELLOWSTONE. Charles M. Russel , nativ american, provenind din oameni înstăriți, a preferat retragerea din St. Louis în lumea simplă, vânzându-și pânzele geniale pe mâncare și băutură. Pictura de un realism dinamic, quasi-cinematografic, DUELUL LUI BUFFALO BILL CU YELLOWHAND este la loc sigur, în Fort Worth, Texas. Au fost expuse și gravurile ÎNTOARCEREA LUI RADISSON și OASTEA LUI CORONADO (1922), LEWIS ȘI CLARK (1905), NEGOȚUL CU PIEI. Russel a fost supranumit artistul-cow-boy, un geniu care chiar a practicat și profesia de văcar…Albert Bierstadt a pictat MUNȚII STÂNCOȘI, originalul capodoperei realiste aflându-se la Fogg Art Museum, Harvard University. Leonard Baskin, grafician modern, a etalat gravura SITTING BULL (1971), lucrare grotescă în tușeuri simple și sugestive. Frederic Remington a fost prezent cu VÂNĂTOR INDIAN, o pictură parcă în mișcare, studii de portret în tuș și sculptura în bronz GOANA, o construcție piramidală, de o perfecțiune renascentistă, având, totodată dinamismul dramatic al lui Rodin. Unii plasticieni americani au evoluat în manierele europene, fără influențele unor curente precum impresionismul sau expresionismul, alții au inovat, în stiluri ce aveau să anticipeze modernismul american, cu stilizări și simplificări expresive ale limbajului plastic. Unii comentatori, inclusiv români naturalizați în State privesc printr-o fantă îngustă şi pe nedrept generalizatoare pe americani, care ar avea o „lipsă de complexe faţă de Kitsch”, spre deosebire de Europa (!). Aşadar, în Statele Unite fenomenul ar fi privit ca „o calitate”, „toată lumea îl cultivă”, ceea ce atestă „un anumit nivel cultural”. Dar în europeizatul San Francisco, Rodin este expus în aer liber în spațiile Universității Leland Stanford. Într-un pavilion expozițional din Golden Gate Park, am savurat o expoziție itinerantă de impresioniști francezi. Nu departe, în cel mai clasic stil, trona statuia lui Francis Scott Key, textierul imnului The Star Spangler Banner, nu departe era și bustul lui Beethoven, nu cubist, ci clasic, de la Music Concourse Community. Totul de un bun gust ce nu are nimic cu experimentul conter-culture. Se spune că Brâncuși ar fi vrut să reediteze Coloana infinitului, sub forma unui zgârie-nori romboidal, iar în fiecare romboid să fie un apartament de locuit. “Așa vedea el ideea de Golem”. Golem? Mă rog, poate nu chiar cel din Praga sau din “Der Golem”, filmul lui Paul Wegener. Un monstru artificial, însuflețit pe dinăuntru. Nu-i prea târziu ca ideea unei asemenea clădiri să-i fie vândută lui Trump, care ar fi în stare s-o și materializeze. Sunt convins că ar ieși un kitsch newyorkez absolut. Să nu uităm însă nici acel cal cu zvastică, sculptura postmodernistă dintr-o expoziţie românească propulsată mai de mult de ICR în SUA.
Matei Călinescu, vorbind tot din America e mai puţin sever, în volumul FIVE FACES OF MODERNITY. KITSCH ne spune că „Nu mai există diferenţe între artă şi viaţă. Orice este permis în artă e permis şi în viaţă”, „abandonarea puritanismului şi a eticii protestante”, „fenomenul consumismului irepresibil, teama de plictiseală şi nevoia de evadare”, jocul şi parada au contribuit la dezvoltarea fenomenului kitsch contemporan, care „este unul din produsele cele mai tipice ale modernităţii”, saturat de un „eclectism tolerant, generos, atotcuprinzător”, „artă de consum, cum spun teoreticienii mişcării pop”. Kitschul a apărut ca urmare a revoluţiei industriale, se orientează spre consumerism, servicii, viaţă modernă şi civilizată(!), observă Călinescu, „îl eliberează pe om de conştiinţa neliniştitoare a timpului”.

Advertisements