Germania între avioane

PARCARE ETAJATĂ PE AEROPORTUL DIN MUNICH
PARCARE ETAJATĂ PE AEROPORTUL DIN MUNICH

007

LA DESTINAȚIE - SAN FRANCISCO
LA DESTINAȚIE – SAN FRANCISCO

Vizitele mele în Germania le-au constituit escalele pentru schimbarea avionului spre Statele Unite. Cu ceva timp în urmă soseam acasă victorios, cu formularele Antrag pentru emigrare, primite de la consulatul Germaniei. Dar evenimente  au întârziat mult-doritul  contact cu țara de unde au venit strămoșii mei. Chiar și așa, ca sală de așteptare a marelui avion de linie transoceanic, spațiul din jurul aeroportului Munich a devenit mica mea Germanie. De la bordul micului Regional, marca Bombardier, între Timișoara și Munich am admirat majestatea imperială a Alpilor. Treceam peste fosta Cortină de Fier, spre Occidentul mirabil…

…Într-una din dăți începutul de traversadă a început cu anunțarea întârzierii Regional-ului de Munich. Acolo stau avioanele la coadă pe pista de decolare și se pot produce întârzieri din acest motiv. Sau o fi fost de vină zăpada căzută la Timișoara și tocmai plugul care se căsnea pe pistă românească. Nervozitate. Apare, în fine, avionașul Lufthansa. Încărcare rapidă, un zbor frumos peste nemaivăzuții munți albi. Ceasul îngrijorează. Venim la aterizare și tocmai vedem decolând un imens Airbus. La Munich, autobuzul pe care scrie Temeswar ne duce spre ghișeul unde vom afla ceea ce bănuiam deja. Avionul nostru a și plecat spre San Francisco. N-a mai așteptat câteva minute, câțiva pasageri din Estul Europei, pentru Nord America. Vorbim nemțește, dar tot nu găsim bilete pentru a doua zi. Germania ne caută locuri. Preocupat, civilizat. OK, în zori vom decola spre Frankfurt cu o cursă internă și avem rezervare într-un Jumbo, 747. Fantastic! Vom dormi câteva ore la hotel Scheraton, aproape de aeroport. Splendid, pentru că în acest fel fentăm fusul orar, recuperând aproape o noapte, pe cheltuiala companiei. Vine veșnicul microbuz ce ne duce spre hotel. Primim o cameră la etajul -1, la subsol, unde nu se aud motoarele avioanelor. Ieșim puțin, să vedem seara nemțească. Un vânt înghețat, de Alpi, ne taie respirația. Autostrada e plină de mașini în noapte, dar bavarezii cuminți au intrat în case și au închis magazinele de la ora 6PM fix.

În jurul aeroportului munchenez există un veritabil oraș de hoteluri, mai mici și mai intime decât giganticul și luxosul Kempinski, aflat chiar în incinta aerogării. Mărturisesc că la prima escală germană nu știam că acest oraș-satelit se află tocmai la 35 km de metropolă, așa că-mi zic, hai să trag o fugă până-n centru, să fotografiez Frauen Kirche și să intru în berăria Fuehrerului. Mașinile goneau toate spre oraș, nu vedeam stații de autobuz, ce mai, era deja întuneric. O femeie tocmai își închidea magazinul, plin de mezeluri. Zadarnic îi fac semne prin geam să-mi vândă o bucată de cârnaț/wirschli. Trebuie să dea cu mopul și nu deschide unui suspect nocturn. Prudenta.

Sunt câteva străduțe interesante, curate și într-o arhitectură fără har. Întreb de un magazin pe un trecător zgribulit. Îmi arată vag o direcție. Dau năvală și mă trezesc în plin câmp, cu vântul Alpilor în față. Merg la marginea șoselei, către niște lumini mai îndepărtate. Ajung într-o altă localitate, cu aspect rural, fără pietoni, așezare de fermieri. Fără trecători și cu porțile ferecate. Până nu mă rătăcesc, decid să revin la hotel. Aici, pe mesele free mai sunt resturi dintr-un bufet suedez, cu cărnuri dulci, sosuri dulci și salate dulci. Altă bucătărie decât cea austriacă, din Banat. ..

Îmi iau jacheta și ies. Pe undeva văzusem un restaurant discret. E lumină și, culmea, ușa e deschisă. 2-3 clienți beau bere la pahar. Matroana mai are ceva de consumat, un fel de friptură la tavă înotând într-un sos maroniu, ceva salată de varză murată cu niște frunze verzi, necunoscute și tot cu un fel de sos neidentificabil. Oricum, carnea era de porc. Cea mai bună parte a lucrurilor a fost paharul cu Paulaner. Fuga acasă, la etajul din subsol, unde e liniște și cald și adorm instantaneu.

Dorm mult prea puțin și sunt trezit. Arunc pe gâtlej niște cascade de cafea de la bufet și-mi umplu buzunarele cu un fel de foietaj. Fuga la aeroport, cu microbuzul. La cinci dimineața, în frumoasele amenajări comerciale, se deschide, între altele, o librărie. Este probabil cea mai matinală librărie din lume. Chioșcurile pentru fumători sunt niște cupole de sticlă, cu aer condiționat, unde poți să-ți bei cafeaua și să lucrezi în laptop.

Cursa internă a Lufthansei pleacă la timp, mă duce la extremtatea vestică a Germaniei, la Frankfurt pe Main și în jumate de ceas văd panorama, adică marea de lumini a metropolei, tăiată de panglica lată a Main-ului. Este mai mare decât credeam. Este prea puțin timp să explorez giganticul aeroport, cu toate că mi-aș fi dorit. Nu mă pierd în detalii pe și ajung destul de repede la Jumbo. Are motoarele pornite. Un 747 e o premieră și privesc aparatul, cu un anume respect. A venit ziua, așa că se poate observa o anume patină a timpului pe fuselajul probabil vechi de treizeci de ani..În interior este frumos, dar fără confortul pe care ți-l oferă un AIRBUS, din anumite puncte de vedere. Airbus-ul fiind prevăzut cu acea burtă în care poți coborâ la un mare număr de toalete, poți face gimnastica de avion, promenada matinală. Urmează cele peste zece ore de zbor, în care urmăresc traseul pe monitor. Germania e traversată în întregime, spre Nord, apoi, în Marea Nordului tangentăm coasta Angliei, traversăm Scoția, apoi Islanda, o treime din Groenlanda, Canada cu Țara lui Baffin, Golful Hudson pe la Nord, nesfârșite ținuturi albe, polare, după care survolăm Calgary, Vancouver și intrăm în spațiul aerian al Statelor Unite. Deasupra Californiei pierdem altitudine, căldura pătrunde prin fuselaj și încep să cadă picături de condens. Viraj imens dasupra golfului, se vede oceanul de clădiri din Bay Area și, în fine, intrăm pe pista SFO cu precizie milimetrică…

Advertisements