Pagini de istorie

Banatul complet. Pe malul drept al Dunării - Timocul
Banatul complet. Pe malul drept al Dunării – Timocul, parțial

romania_flag

 

INSCRIPȚIA, AMINTIND DE 1919, A REVENIT DE MULT PE ARCUL DE TRIUMF
INSCRIPȚIA, AMINTIND DE 1919, A REVENIT DE MULT PE ARCUL DE TRIUMF

În urma unor decizii, mai mult sau mai puțin adecvate, luate la Conferința de Pace de la Paris după Primul Război Mondial, o mare parte din populația românească din Sud-Vest, adică din Banat și Timoc a rămas în afara fruntariilor României. Nici în acest moment patria-mamă nu le oferă, dacă nu iluzia susținerii acestor români minoritari pentru dobândirea autonomiei, atunci măcar  o dublă cetățenie, cum s-a făcut și cu populația din Basarabia.

„La marea adunare de la Alba Iulia, sub prezidenţia protopopului Dr.George Popoviciu s-a votat o moţiune în care se spunea clar: „Pretindem respectarea tratatului de la 4 august 1914, încheiat de cătră regatul român cu marile puteri aliate, pretindem întreaga provincie, Banatul, cu hotarele sale naturale, Mureșul, Tisa, Dunărea și munții…” Dar și delegaţia şvabilor a fost primită la Paris de Georges Clemenceau și a exprimat tranșant dorinţa puternică a unanimității adunării minoritare, ca tot poporul şvăbesc să fie unit cu poporul român, de civilizație superioară, Germanii nici nu aveau încotro, fiind total izolați de țările-mamă. Dar au sprijinit ideea de Republică a Banatului, care să rămână întreg și să fie alipit în întregime României. I.I.C.Brătianu remarca, tot la Paris, faptul că germanii bănățeni au declarat în mod oficial că, în orice chip ar fi mai bine uniţi cu România decât cu Serbia. În același timp regreta faptul că România n-a dat nici o lucrare de mari proporţii cu privire la Banat, cum au făcut vecinii sârbi. Cu definitiva graniţă trasată la Paris politicienii de atunci ai Serbiei n-au fost de acord. Generalul N.Tolovici, fost comandant al trupelor de ocupaţie din Timişoara, regreta, în ziarul Politika, faptul că nu s-a reușit anexarea întregului Banat la Serbia, că marea nedreptate s-a făcut poporului sârb prin împărţirea Banatului şi prin înstrăinarea Timişoarei de patrimoniul regatului vecin, ceea ce constituie o amintire dureroasă, după exprimarea generalului”. Cu toate că Timișoara nu aparținuse niciodată Serbiei. Cum nici României. Este de amintit faptul că nu toţi germanii nutreau aceleaşi sentimente. O parte din ei au fost de acord cu o autonomie a Banatului, în ultimă instanţă, cu o republică bănăţeană, instaurată de facto în 1918 de evreul Otto Roth, social-democrat, sub oblăduirea Budapestei. Trupele sârbe de ocupaţie au spulberat efemera formaţiune statală guvernată de înfrânţii istoriei. Oricum, împărţirea Banatului între cele două regate a scutit teritoriul de grele despăgubiri de război… Ion Antonescu, colonel în 1919 și participant la Tratative, afirma: „”Nu putem renunţa la Torontal pentru că regiunea a constituit una şi aceeaşi provincie. Torontalul este grânarul care aprovizionează celelalte două judeţe ale Banatului care n-au putinţa să facă agricultură…Prin cedarea Torontalului se stabileşte între noi şi sârbi o frontieră cu totul artificială, ceea ce din punct de vedere militar este rău pentru ambele ţări. Motivele invocate de sârbi sunt neîntemeiate. Din punct de vedere istoric Banatul şi cu el Torontalul n-au aparţinut niciodată sârbilor. Din punct de vedere etnic, a se vedea majoritatea pe care o au românii în întregul Banat. Din punct de vedere militar Torontalul nu poate acoperi Belgradul, în cazul unui conflict militar între noi şi sârbi fiindcă, trupele de acoperire concentrate în acest spaţiu ar risca să fie aruncate în Dunăre şi Tisa după numai o zi…În ziua când Torontalul va fi în mod arbitrar rupt din trupul Banatului noi nu vom mai putea întinde nici odată o mână prietenoasă celor pe care i-am ajutat în momente grele. Un viitor conflict armat nu este exclus şi atunci, ori suntem învinşi şi pierdem tot Banatul, ori învingem şi luăm pe lângă Torontal tot ţinutul Timocului, unde sunt în mare număr români.””
Populație masivă românească se află la Sud de Dunăre, fără drepturile firești ale minorităților naționale, în Serbia și Bulgaria. Nu e vorba doar de ceea ce îndeobște numim în țară, în necunoștință de cauză, “Valea Timocului”, ci de o întreagă regiune, cu sute de localități românești, unde mare parte a vlahilor a fost asimilată. Situația lor e mai gravă decât aceea a românilor din Banatul Sârbesc. Se pare că acolo domnește o oarecare dezbinare, specific românească, altminteri localnicii ar fi solicitat autonomie, cum au făcut minoritarii maghiari din Bacska. După Primul Război Mondial, Dr. Atanasie Popovici şi-a pregătit, în numele vlahilor timoceni, propriul document pentru Versailles. Acesta a fost redactat la vremea respectivă la Chişinău şi a ajuns la Timişoara, la ASTRA, acum câţiva ani, printr-o xerocopie. Se cerea atunci nu o autonomie, ci pur și simplu unirea cu România Mare. Dar pe atunci, ca și acum, de altfel, Bucureștii nu voiau să se pună rău cu sârbii antantici, așa că dezinteresul pentru vlahi a sacrificat această populație. România nu are un premier ca Ungaria, care să ceară autonomie pentru românii din afara frontierelor. Iată și documentul: „”De sute de ani, de când ne ducem viaţa nemângâiată alăturea de sârbi, niciodată n-a venit cineva la noi cu vreo vorbă de mângâiere, care să trezească în sufletul nostru nădejdea de un trai mai bun şi omenesc. Iată acum, noi, cei mai jos iscăliţi ca români din Timoc ne întoarcem către voi (cei din România, n.n.) în aceste ceasuri istorice pentru a vă spune. Aţi văzut cu atoţii acest război grozav care ţine de peste patru ani şi care a pornit tocmai din ţara noastră, Serbia. Pentru ce a izbucnit acest război? Pentru că Serbia voia să-i adune la un loc pe toţi sârbii ce erau resfiraţi sub mai multe stăpâniri la un loc, ca să fie o ţaro mare şi puternică…Deşi zdrobită, Serbia a ieşit biruitoare şi a câştigat provincii după care se zbate de sute de ani…România a intrat în răsboiu pentru a alipi la sine Transilvania, Banatul şi Bucovina. Şi-a mai alipit şi Basarabia. Răsboiul acesta s-a dat nu pentru putere, ci pentru dreptate. Ce e drept, nemţii credeau că o să biruiască cu puterea (…) Toţi românii alcătuiesc acum o singură ţară. Numai că noi, Românii locuitori în Serbia am rămas pe dinafară. Noi n-am înţeles cuvântul preşedintelui Statelor Unite Wilson, că fiecare popor e slobod să-şi hotărască soarta. Cu toate că suntem de două ori mai mulţi decât românii din Bucovina, noi nu ne-am bătut capul cu soarta noastră…Dar a sosit momentul să ne spunem cuvântul. Şi noi credem că nu putem zice altceva decât că fiind români, dorim Să FIM LA UN LOC CU CEILALŢI FRAŢI AI NOŞTRI (s.n.), cu românii care acum sunt un popor mare. Noi vrem să fim la un loc cu Banatul, Transilvania, cu Basarabia şi cu Bucovina. Noi suntem în Serbia o jumătate de milion de români şi acum nu mai vrem să rămânem sub sârbi, de la care am suferit atâtea. Ei nu ne lăsau să învăţăm în şcoli în limba noastră, nu ne lăsau să ne facem biserici româneşti…Noi vom cere de la Conferinţa de Pace şi credem că ea ne va alipi. Ştim de curând că guvernul Americii au trimis vorbă regelui României că Statele nu înceteazăsă se îngrijească de dorinţele poporului român, că tot pământul unde locuiesc românii să fie într-o ţară. Acest lucru nu a fost posibil niciodată. Avem dorinţă să rămânem laolaltă cu fraţii noştri români…” (urmează doleanţe administrative, n.n.) „Nimic nu ne mai împiedică să intrăm în graniţele României întregului neam românesc!”

Advertisements