Pseudo-interviu cu Cornel Ungureanu

Doresc să lansez o nouă specie publicistică, pseudointerviul. Până în prezent am realizat vreo patru-cinci, cu fostul meu coleg C. Ungureanu, cu Mitică Puiu (Grid) Modorcea etc. Sunt, de fapt, texte din presa online pe care le preiau adăugându-le inserturi. În acest fel răspund la unele răutăți care-mi sunt indirect adresate, fără a mi se acorda drept la replică. Preluarea în acest fel a mai mult sau mai puțin învăluite atacuri la persoană devin pamflet sau șarjă „amicală”. Cu totul întâmplător, reporterul și interlocutorii avem copii în SUA.
Erwin Lucian Bureriu:-Ți-a apărut pe un blog, „Prăvălia culturala” un interviu în care faci mișto de foștii tăi colegi.
Cornel Ungureanu:- „…Imi rămânea, desigur, Facultatea de filologie. La Timişoara, noi avem cunoştinţe. Un fin al nostru e directorul celui mai mare liceu din oraş, poate să ne ajute. Mai ales că dosarul meu avea pete greu de trecut cu vederea. Familia mea fusese una de chiaburi, de exploatatori, finul din Timişoara ar putea aranja lucrurile. Aşa că am ajuns – prima oară în viaţă – la Timişoara. Acolo se făceau cursuri de pregătire. Noi, candidaţii, eram cazaţi la Căminul din Piaţa Vasile Roaită. Eram în cameră cu poetul Victor Rusu din Turnu Severin şi cu poetul din Lugoj, Lucian Bureriu. Ei publicaseră, erau deja cunoscuţi, după cum cunoscut era (Scrisul bănăţean – poezii) candidatul Ion Budescu. Dacă ne va da la admitere poezia lui Lucian Bureriu?”
E.L.B.;-Evident, aici îți bați joc de mine. Cum o să se dea „la admitere” ca subiect poezia unui simplu candidat?
C.U.:-„ Nu era exclus, spuneau experţii”…
E.L.B.;-Încă o prostie. Care „experți”?
C.U.:-„… dar programul parcă mergea altfel. Nu era, totuşi, foarte greu. La orele de pregătire – se ţineau în incinta Facultăţii de matematică – ajungeam după ce traversam mănoase lanuri de porumb, aflate chiar la un pas de Catedrală. Şi la zece paşi de Operă. Nici o palmă din cernoziomul câmpiei bănăţene nu trebuia irosit. Dacă era să fie porumb, să fie porumb. Cum eram de la ţară, acomodarea era prielnică. Nu-l trădam nici pe Marx, nici pe Garaudy. Puteam face filologie, dar puteam să punem mâna la culesul ştiuleţilor. Şi a cartofilor. Şi a legumelor, aflate la doi paşi.
…Mi-a apărut recent volumul Literatura Banatului. Istorie. Personalităţi. Contexte în care şi prieteni şi adversari m-au acuzat de compromisuri. Cartea începe din anul 1000 şi se termină (să zicem) în 2000. Da, am uitat să comentez cărţi, câţiva scriitori care au însemnat ceva pentru „literatura Banatului”. De-a lungul timpului am scris despre ei, ar fi trebuit să rescriu cuvenitele articole.
E.L.B.:-Desigur, pe mine m-ai uitat intenționat. Ți-au sugerat ăia de la societatea Timișoara…
C.U.-: “…mă plimbam cu Nicolae Breban, cu Lucian Bureriu şi cu Eugen Beltechi pe malul Timişului…”(Aleea statuilor la Lugoj, n.n.) . Pe atunci Breban “Era doar un viitor scriitor foarte încrezător în viitoarea sa glorie…aşa cum era şi prietenul nostru Lucian Bureriu (viitor crainic la televiziunea română, visa el). Unde îşi va aşeza statuia Nicolae Breban, iată una din problemele periplului nostru nocturn; unde el şi unde Lucian Bureriu…” Chestia asta ar fi urmat, desigur, “…după ce Nicolae Breban (nu-mi amintesc dacă şi Lucian Bureriu) ar fi luat premiul Nobel…” Textul, scris de C.U. în 1988 e preluat din revista “Semenicul”, unde a apărut cam dosnic; probabil că dacă s-ar fi pus problema publicării acestei scârbavnice miştocăreli într-o revistă mai centrală, la “Orizont”, la Timișoara, sub al cărei acoperiş existau şi Bureriu şi Ungureanu, aş fi avut drept de VETO (E.L.B.)
C.U. (Conspirație la Revoluție)-„ În 22 decembrie 1989 după amiaza ne-am adunat acasă la Adriana Babeţi (fiica colonelului de securitate Simlovici, n.n.) ca să facem primul număr din noua serie a revistei Orizont. Sergiu Levin mi-a scris de la Haifa să-i relatez pe larg …”

Advertisements