Moscova cârciumăreasă (fragment de roman)

Carpaţii sunt un serios impediment care a separat acest teritoriu în sfere de interese estice şi vestice. Dacă un debuşeu serios către vest continuă să fie împiedicat de o politică făţarnică dâmboviţeană, dar şi de vecinii de la vest, trăitor fiecare în felul lui, unul cu aere (justificate) de fostă putere imperială, celălalt ca rezultantă a gândirii wilsoniene şi teren la fel de nesigur ca şi aceasta, apoi atunci ţara poate să se avânte, nu numai cu jumătatea estică, spre Moscova-cârciumăreasă. Cu toate ifosele timiştorontaliene de locomotivă îndreptată spre vest, gata să tracteze vagoanele leneşe, inclusiv corupta capitală, va trebui să ne transformăm în vagonul din coadă, la care abia ajunge gazul metan, capăt de linie şi zonă dezindustrializată şi fără combinatul porcin ce era, vorba poetului Sandburg, “tăietor de porci şi măcelar al lumii”. În continuare afectată de efectele primului război mondial, zona de vest îşi va abandona speranţele europene în favoarea iubirii de Moscova. Buharestul, confundat adesea de ruşi cu Buhara, poate uita liniştit chestia Tezaurului, conform presei sovietice, de mult băut de hoardele bolşevice, jucat la cărţi şi transformat în votcă; dar se poate obţine, via-Rusia, ceva mai de preţ: dragostea Basarabiei slavone. Recăsătorirea celor două ţări române se va efectua la bisericuţa Vasili Blajenâi din Krasnaia Ploşciadi. ( A apărut, prompt, “Metoda Larousse de învăţare a limbii ruse”). Ce le vom da ruşilor noi, bănăţenii? Greu de spus. Le mai exportam ceva electromotoare care erau basculate în URSS ca fier vechi. Moscovă a noastră, centru al panslavismului care a zguduit echilibrul multisecular, creat de civilizaţia şi administraţia Centrului Europei. Trufia de a-l răzbuna pe arhiducele Franz Ferdinand a costat; există şi azi popoare înfrânte, cu gustul amar al neputinţei; minorităţi risipite ale acestor popoare, defăimate, lipsite de protecţie…Este o prostie să rezişti singurului monstru care a mai rămas în Europa. Noi, mai în secret, mai făţiş, speram în reîntinerirea Germaniei, cu toată francofonia şi cacofonia Bucureştilor. Dar Germania e o bătrână cucoană planturoasă, fără progenituri viguroase, un fel de Franţă fără Alsacia-Lorena şi slabă producătoare de soft; la umbra ei, Austria e cât o Elveţie fără bănci…Noroc cu sirienii tineri, care se scarpină mult și bine înainte de a începe să lucreze ceva prin fostul imperiu al lui Wilhelm al II-lea…

Moscova mi s-a părut un mare oraş de provincie, avea iz de cartier mărginaş, pe lângă o Pragă, o Budapestă. Mulţi spectatori asiatici pe la Balşoi sau în sala Conservatorului, parcă veneau parcă să se închine la “mozoleul” lui Lenin… Dar, mă gândesc, ce căutau scriitorii români în Rusia? La schimburi de experienţă la băut. Beau şi ei la noi, că la Casa Scriitorilor sovieticii nu stăteau decât în birt, iar la Moscova, Leningrad sau Asia Centrală ne dădeau adevărate lecţii de închinat votcă la fiece frază festivă sau ba. Vizavi de redacţia “Detskaia Literatura” era un chioşc, părând de presă, în fond, acolo funcţiona o mică berărie, unde-şi făceau pauzele redactorii. Birt era până şi în holul unei filarmonici. Lecţia rusă era mai puţin Şolohov sau Tvardovski, cât mâncatul şi băutul zdravăn, de dimineaţa, “ca să rezişti la frig şi s-o tai prin viaţă ca baioneta”, cum zicea Igor. Viaţa ca dineu, ca banchet, ospăţ. Era şi un adevărat bobârnac să vezi atâţia scriitori care-şi puteau permite să trăiască din scris, pensionari ai propriului timp, oameni liberi care zăceau în jilț pe la casele scriitorilor, se ospătau şi scriau; o strofă între două râgâituri, aş zice, invidios ; nu ca scriitorul român, obligat să aibă un loc de muncă şi-n afara orelor de scris, dispărând treptat în vremea de azi, ca pedeapsă pentru chiul, beţie şi obedienţă…
Dacă-n Centrul continentului simţeai peste tot ceva intim, bănăţenesc, părându-ţi-se că-n toate casele ai locuit cândva, întâlnindu-te cu strămoşi în toate berăriile, în Moscova eterogenă nimic nu se lega; oraşul acesta nu e nici în Asia, dar nici în Europa. E un fel de Şan-hai-şi, un amalgam arhitectonic fără valoare, peste care s-au trântit cei şapte zgârie-nori, celebrându-l pe Stalin, în stilul megaloman al lui Speer, arhitectul Fuehrerului. Am simţit o singurătate absolută pe gerul năprasnic al Rusiei, în zilele unui decembrie viscolit. Capitala era însă curăţată strict de nămeţi, nimeni nu circula beat pe stradă, nu erau gunoaie, toată lumea aştepta ieftiniri şi gratuităţi promise de guvern pentru ceea ce urma să se înfiripeze: era comunistă. Cu accent pe „e”. Acum se poate spune ERA, cu accent pe „a”.

Advertisements